…Străin dor

O filă rătăceşte prin camera mea...

Zboară uşor...limpede cade la podea,

Tapînd cerneala -mi rupe inima...

Foaia cu prima legendă a ta.

Vroiam să fug de dorul tău tîmpit,

Doream să uit pentru că am iubit,

Păşind pe urmele trecutului meu

Am vrut să uit,să fug de tot ce-a fost cu el.

Flori nu mai ofilesc pe geamul meu...

Cerneala s-a uscat de cînd n-am scris,

E gol, pustiu, străin – numele-i greu,

Iar tot scrumul de azi pare a fi un vis.

Nu mai pot respira cu pietre vii,

Cu pasiune nu pot arunca priviri,

Eşti un nisip ce nu poate trăi,

Prin viaţă ai păşit, - nu mai reveni.

Cruzimea...veşnicia – nedornic de „a fi”

Ai fost o frunză verde c-un scop,de a ofeli,

Ţi-am dăruit căldură prin razele de soare...

Te alintam,iar tu ai dat eroare.

Simţiam a tale buze ca ultimul sărut,

Fină şi naivă minţile mi-am pierdut,

Trupu-ţi era rece şi nepătrunzător...

Ochii divulgau flăcări de un alt,străin...dor.

© Copyright: Карина Жимбей, 2012
Свидетельство о публикации №11109098982