În limitele adierii

Cad  frunze ruginite

Pe sticla sură şi împăienginită,

Cad ca o rugă minte...

Pe geam din mlaştină topită.

Se scurge timpul însetat

De orele ce apasă,

Zile c-un vînt ne-ncetat

Rece cuprind în plasă.

Se stoarce soarele uitat...

Şi raze mii întinde,

Cu zîmbet rece aplecat

Lucind, ne minte.

Pădurea frunzele îşi plimbă

Pe-o rampă a tăcerii,

Toamna covoarele-şi întinde...

În limitele adierii.

08.02.2012

© Copyright: Карина Жимбей, 2012
Свидетельство о публикации №11109098982