Castel din oase...

O,iarăşi tu ...castel din oase
Cîţi ani tu sufletul mi-l sugi...
Mai am nădejde de mătase
Pe care tu mi le distrugi.


Şi-mi scurge timpul tinereţea
Şi simt că nu mai pot visa
Această carte scurtă a vieţii
Ce rupe încet inima mea.

Şi nu se mai aprinde-ndată..
Flacăra în finul meu ţesut,
Speranţa mă hrănea odată..
Acum...mă simt un deţinut.

Pe scări iar urc şi simt cum paşii..
Mă îndreaptă în lumea cea de ieri,
Nu pot trăi ea se repetă.
Ca uşa negrului castel.

Îmi arunc privirea şi curg lacrimi..
Pe patul veşnic.. aşternut,
Iar corpul scurge dor şi patimi
Spre cei pe care i-am cunoscut...

Tînjeşte focul din cămin...
Pereţii înegriţi şoptesc istorii,
Copilul fost cîndva divin
A devenit astăzi o Glorie.

Lacuri amare....sînge veninos
Ca o scară spre veşnica libertate,
Urcam,.Crăpau.. Cădeam pe jos
În braţele castelului din oase.

(21 februarie 2008)

© Copyright: Карина Жимбей, 2011
Свидетельство о публикации №11109098982