Iar rătăcesc , cu
ramuri ofelite ..
Coroana-mi scutur
de a lor plăceri,
Iar tremur, scriu
în rînduri ruginite
A sufletelor
pămînteşti dureri.
Mă-mpiedic iar de
pietrele rănite
Ce cad ca fulgii
dintr-un scurt-metraj,
Arunc privirea-n
rămăşiţi finite...
Simt suferinţa
lor,ce-i ca un grajd.
Un val de
inocenţă fin pătrunde
În sumbre şi
egoiste zidiri,
Mă regăsesc aici,
doar printre umbre
Şi ieftine surîse
şi zîmbiri.
M-aplec din nou
şi cu o răsuflare
Scutur căsuţele
urîte...cenuşii...
Îmbib ca o buretă
suflete amare
Ochii
negri,...liniştiţi...pustii.
Cad pe cerşaf ce
scurge timpul
Şi strangulez
ideile de ieri,
Aliniez pe foaie
iar cuvinte...
Din puncte,
virgule...tăceri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu