Tu, cerul lumii
ai fost cîndva
Zîmbeai, păreai
ferice,
Doream atunci să
fiu a ta,
Oricine-ar
interzice.
Pluteai în
nopţile pustii
Credeam că te voi
pierde,
Plîngeam,”de ce
nu vii?”
În suflet aveai
pietre.
Treceai ca apa
peste pod
Şi-mi scurgeai
tinereţea,
Cînd te
vedeam,simţiam că pot
Să îţi ofer
blîndeţea.
Ieşeam pe hol şi
rătăceam
Cu-n suflet gol
şi trist
Privirea ta o tot
simţiam
Şi nu simţiam
că-i frig.
Eu farmecul ţi-l
adoram
Cu tine adormeam,
În vise
veşnice...pustii
Din scrum mă
scufundam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu