Alunec blînd în păpucei din ceară
Scutur aripile de
vechi priviri,
În suflet îmi
creez iar primăvară
Şi-mi cos
sufletul sur din amintiri.
M-aplec spre raze
de lumină
I-au pana netedă
pentru a evada
Acolo unde-un
gînd suspină
Şi are timp
pentru a cugeta.
Emoţiile le-nchid
într-un altar
Ferestrele din
suflet lumina-şi irosesc
Din suferinţe, un
Abecedar
Făcut-am... să
zîmbesc.
Croiesc pe file
cărări mii
Păşesc prin
umilinţei cimitire
Aştern iar
lacrimi triste şi pustii
Din virgule
formînd zidire.
M-aplec la un
cămin ce încă arde
Aici e atît de
cald şi..fericirea
Mă scaldă în
umbre finite şi calde
De parcă aş
cunoaşte nemurirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu