Testamentul

Stă cu genunchii roşi de sînge sub icoană

Cu ceară întărită ce o frige,o condamnă,

În ochii ei scîntei de suflete-amăgite

De un blestem major de spirite-ameţite.

...Şi seacă vocile ca de beţie

Sub braţele-i întinse pe hîrtie

Din chipul istovit de o liră surdă,

O-nţeapă fin de gît – o neagră umbră.

Se clatină încet şi încreţeşte fruntea...

Se-ndreaptă spre livret,înscrie rugămintea...

Se plînge graţios..se macină-n repere,

Din vîrfuri cade jos mai încercînd să zbiere.

Cu voce răguşită şi-abia răsunătoare

Semnează actul unic,suspină..şi în veci adoarme.

(05.02.2013)

Carina Jimbei

© Copyright: Карина Жимбей, 2013

Свидетельство о публикации №11205046693