„ Stăpîne, oare
nu e destul
Să-mi priveşti
ochii lipezi ca lacul...
Chiar mă consideri egal cu un nul !?
Acoperiş mi-ai
dat numai copacul.
Ochii roşii cu
sînge se umple,
Din urechi pare
că-mi iese fum,
Nimănui nu-i
permit să calce
Pe-al stăpînului
meu sfînt,drum.
De plouă,de
ninge,de lumina se stinge
Eu vă păzesc în
continuu,
Viaţa
tulburătoare curînd mă învinge
Daţi-mă să nu vă
chinui.
Ostaş viteaz am
fost...
Răsuflam cu aer
fierbinte,
Încrederea zeci
de ani cu rost
O păstram în
suflet cuminte.
Azi trece
vîntul-prieten
În ultima oră şi
oară,
Mîine voi
fi...pămînt şi pietre
Şi nu căţelul
care vă-nconjoară.
Priveşte şi
numără stelele azi
Vor fi cu una mai
multe...
Să nu mă uiţi
dacă cazi
Şi vei fi înălţat
ca un munte.
Nu-mi atinge
lăbuţele reci
Căci seara mă
cuprinde
Acolo sus,îţi voi
rămîne prietenîn veci
De îţi vei mai
aduce-aminte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu