Stă cu genunchii
roşi de sînge sub icoană
Cu ceară întărită
ce o frige,o condamnă,
În ochii ei
scîntei de suflete-amăgite
De un blestem
major de spirite-ameţite.
...Şi seacă
vocile ca de beţie
Sub braţele-i
întinse pe hîrtie
Din chipul
istovit de o liră surdă,
O-nţeapă fin de
gît – o neagră umbră.
Se clatină încet
şi încreţeşte fruntea...
Se-ndreaptă spre
livret,înscrie rugămintea...
Se plînge
graţios..se macină-n repere,
Din vîrfuri cade
jos mai încercînd să zbiere.
Cu voce răguşită
şi-abia răsunătoare
Semnează actul
unic,suspină..şi în veci adoarme.
(05.02.2013)
Carina Jimbei
© Copyright: Карина Жимбей, 2013
Свидетельство о публикации №11205046693